Inima perfecta

Odata un tanar, intr-o piata, se lauda cu perfectiunea inimii sale. Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o mare multime de oameni si toti ii admirau inima, care era intr- adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord, ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata.

Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Cand, deodata, de multime s-a apropiat un batranel.

Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:

– Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele. Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrici, locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din, loc in loc, lipseau bucati intregi din inima concurenta, rani larg deschise, inca sangerande. „Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa”, isi sopteau uimiti oamenii.

Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranelului, si-a ridicat privirea si i-a spus raznd:

– Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea – este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.

– Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea – rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre – a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? – a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.

Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata pe care a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si a completat inima tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

 

 

Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept….O inima perfecta, dar lipsita de frumusete…

Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

Reclame

ANYWAY

ORICUM

Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti…

Iarta-i, oricum.

Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse…

Fii bun, oricum.

Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati…

Cauta succesul, oricum.

Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela…

Fii cinstit si sincer, oricum.

Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi…

Fii fericit, oricum.

Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita maine…

Fa bine, oricum.

Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de ajuns…

Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei este intre tine si Dumnezeu…

N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.

ANYWAY

People are often unreasonable,

illogical and self-centred;

Forgive them anyway.

If you are kind,

People may accuse you

of selfish, ulterior motives;

Be Kind anyway.

If you are successful,

you will win some false friends and

some true enemies;

Succeed anyway.

Frank

people may cheat you;

Be honest and frank anyway.

What you spend years building,

someone could destroy overnight;

Build anyway

If you find serenity and happiness,

they may be jealous;

Be happy anyway.

The good you do today,

people will often forget tomorrow;

Do good anyway.

Give the world the best you have,

and it may never be enough;

Give the world the best you’ve got anyway.

You see, in the final analysis.

it is between you and God;

It is never between you and them anyway.

Mother Teresa hung a copy of this poem on a wall of the orphanage she founded in Calcutta. Its source is unknown.

Sa iubesti total si adevarat

Toata lumea din blocul meu stia cine este Uratul. Uratul era motanul rezident. Ii placeau trei lucruri pe lume: sa se bata, sa manance din gunoi si, sa spunem asa, sa iubeasca.

Toate acestea la un loc, combinate cu o viata petrecuta afara, si-au spus cuvantul asupra Uratului. In primul rand, avea un singur ochi, iar acolo unde ar fi trebuit sa fie celalalt, avea o gaura larg deschisa. Pe aceeasi parte a capului ii lipsea si urechea, piciorul stang din spate arata ca fusese rupt la un moment dat si se vindecase capatand o forma nenaturala, facandu-l sa para de parca ar fi vrut intotdeauna sa faca un ocol.

Coada si-o pierduse demult, ramanand in locul ei doar cu un ciot scurt, de care noi trageam mereu. Uratul ar fi fost un motan tarcat de culoare gri inchis, daca n-ar fi avut acele rani de pe cap, gat, chiar si umeri, care aveau coji groase si galbene.

De fiecare data cand oamenii il vedeau pe Uratul, aveau o singura reactie: „Ce motan urat!”

Toti copiii erau avertizati sa nu-l atinga, adultii aruncau cu pietre in el, il udau cu furtunul si-l fugareau atunci cand incerca sa le intre in case, sau ii strangeau labutele in usa, daca nu voia sa plece.

Uratul reactiona intotdeauna la fel. Daca puneai furtunul pe el, ramanea pur si simplu pe loc, udandu-se leoarca, pana cand te dadeai batut si renuntai. Daca aruncai cu obiecte dupa el, isi incolacea corpul lung si subtire in jurul picioarelor tale, in semn de iertare. Ori de cate ori vedea copii, alerga spre ei, mieunand frenetic si lovindu-se cu capul de mainile lor, implorand sa i se dea iubire. Daca il luai in brate, incepea sa te suga de camasa, de urechi – de orice gasea.

Intr-o zi, Uratul si-a impartit iubirea cu cainii vecinilor mei. Acestia nu au raspuns frumos, iar Uratul a fost grav ranit. Din apartamentul meu, i-am putut auzi tipetele si am incercat sa-i sar in ajutor. Pana am ajuns in locul in care statea intins, mi-am dat seama ca viata trista a lui Urâtul se apropia de sfarsit. Uratul statea intins intr-un cerc ud, cu picioarele si partea din spate contorsionate intr-o forma atipica si avand o muscatura pe partea de blanita alba de pe burta.

Luandu-l in brate si incercand sa-l duc acasa, am putut auzi ca respira greu si-l simteam cum se zbate. Cred ca-i provoc mare durere, m-am gandit eu.
Apoi am simtit o senzatie cunoscuta de tras si supt de urechea mea – Uratul, in dureri atat de mari, suferind si aflandu-se in mod cert pe moarte, incerca sa ma suga de ureche. L-am tras mai aproape de mine si si-a impins capul in palma mea, apoi si-a intors singurul lui ochi galben spre mine si am putut auzi sunetul distinct al torsului. Chiar si in cea mai mare suferinta, acea pisica urata si cu cicatrice nu cerea decat putina afectiune – poate putina compasiune.

In acea clipa am crezut ca Uratul era cea mai frumoasa si mai iubitoare creatura pe care am vazut-o vreodata. N-a incercat niciodata sa ma muste ori sa ma zgarie, sau sa atace in vreun fel. Pur si simplu, s-a uitat la mine, avand incredere ca ii voi alina durerea.

Uratul a murit in bratele mele inainte sa pot intra in casa, dar dupa am stat si l-am tinut mult timp in brate, gandindu-ma cum un motan speriat, deformat si fara casa mi-a putut schimba parerea despre ce inseamna sa ai o adevarata puritate de spirit, sa iubesti total si cu adevarat.

MORALA

Uratul m-a invatat mai multe despre actul de a da si despre compasiune decat ar fi putut sa ma invete mii de carti, seminarii sau emisiuni speciale de televiziune – si ii voi fi mereu recunoscator pentru asta. El fusese speriat la exterior, insa eu am fost speriat in interior si venise vremea sa merg mai departe si sa invat sa iubesc cu sinceritate si in profunzime – sa le ofer afectiunea mea deplina celor la care tineam.

Multi oameni vor sa fie mai bogati, sa aiba mai mult succes, sa fie placuti, frumosi, dar eu – eu voi incerca mereu sa fiu ca Uratul.

(autor necunoscut)